Sailing on the Santa Maria

2009-03-29T13:54:00.000-07:00

A trecut o vreme de cand m-am aplecat ultima data asupra mea, ca sa ma vad ca tarana, apa si suflul care sunt.

M-am vazut intotdeauna ca pe o bucata de om. Luam cu mine aceeasi valiza oriunde as fi plecat. Realitatile pe care de la o varsta incepi sa le observi mi-au aratat ca pana si o coala de hartie are doua fete.

Ce-nseamna asta pentru omul care credeam ca sunt?

Las in urma o gaoace de forma unei Teodore mai mici, mai incatusate si mai fericite, o crusta de piatra din care m-am prelins, fluida, incolacindu-ma in jurul unui nimic tranzitoriu (acelasi nimic din care m-am nascut si care m-a gazduit pentru o scurta vreme in alte timpuri, mai naive), imbratisandu-mi prapastiile cum ai cuprinde cu ochii lumea dintre tine si lume, scurgandu-ma, ba nu, lasandu-ma moale sa cad precum praful peste mobile vechi si linisti de casa cu ferestre mari.

Au fost vremuri cand credeam cu tarie in nimicuri mari si stralucitoare, in jurul caruia mi=am plimbat existenta ca pe un caine strunit. Erau diminetile in care ma trezeam cu pumnii inclestati si cu buzele muscate.Cate semne am ales sa ignor atunci?

Au fost vremuri cand a ma preface ca sunt oarba era o alinare si un joc preferat in timpul treziei. Ce nu stiu nu-mi poate face rau; si nu stiam multe , inclusiv faptul ca acesta e unul din cliseele fals. Nu stiam mai multe decat imi propusesem sa stiu. Au fost vremuri meschine si serbede.

Au fost vremuri cand credeam ca am gasit ceea ce nu cautasem, dar ca mirabilul ceva era parte din mine si n-as mai fi putut pasi fara noul meu echilibru (cu care ma laudam celorlalte Teodore cu genunchii si coatele zdrelite).

Intrucatva am aflat ca echilibrele adevarate depind prea putin de toane sau conditii atmosferice, sau de orice altceva exterior mie. Nimic gasit in drum nu te intregeste si nu te face mai on, mai tu sau mai altul. Echilibrul adevarat se castiga. Si teodorele julite au ras si au ajutat-o si pe aceasta ultima victima a unei iluzii placute sa se ridice. Si-au mangaiat-o pe cap si-au dus-o la culcare. Si nu s-a mai trezit.

A urmat atata liniste incat locul nu mai suporta. Atata liniste incat timpul a inceput sa geama. Liniste, pentru ca n-avea cine striga "Teodora a murit, traiasca Teodora!". Liniste pentru ca, fara mine, lumea mea nu mai respira, nu mai fluiera, nu mai scrasneste din dinti.Nu o pot asemui decat linistii primordiale, golului mut care stia ca viata asteapta sa se nasca.

Si viata s-a nascut, in liniste, din liniste, nu haos, dintr-o nerabdare calma, dintr-o plictiseala respectuoasa fara de maretia nimicniciei.

In citadela de granit pe care am durat-o cu mainile inlauntrului meu rasuflarea se desfacea in aburi. Linistea insasi n-a capitulat, ci, in intelepciunea ei, a ales sa pluteasca suveran deasupra cuibului de cenusa.

Teodora n-a mai domnit peste lume, iar lumea s-a diriguit singura.

7

2008-06-25T12:57:00.000-07:00

there is no news in places where nothing happens.
'cept for trifles like miscarriages and divorces and the circus coming into town.
there are no traces to be left on concrete sidewalks.
'cept for your occasional paintsplatter or body positioning chalk contour.
oh but how bone and muscle slid beneath your skin.

6

2008-05-29T10:54:00.000-07:00

sunt pe cale sa-mi strang jucariile. oricum maghernita asta trebuie evacuata. nu proprietarul ma inghesuie, nici dorinta de mai bine, mi-a fost bine aici, poate mai bine ca oriunde. ceea ce imi da ghies sunt eu. am facut purici in locul asta, si am talentul sa-mi dau seama cand nu mai sunt binevenita.
cred c-am stiut de la inceput ca stau cu chirie, ca n-o sa fie niciodata acasa, si totusi am zugravit, am schimbat perdelele, am renovat si incepusem sa ma obisnuiesc.ba chiar sa-mi placa.
chiria, in mod ironic, am platit-o cu sange.
cred c-o sa-mi las aici toate catrafusele si-o sa iau numai ce-am pe mine. sa fie de sufletul sufletului meu. trebuie sa plec si sa nu ma mai intorc.
nu mai am nimic de pierdut de-acum.

5

2008-05-23T23:03:00.000-07:00

Mintea mea e caleidoscopul unui pusti care nu mai are decat jucarii stricate.
Cand lucrurile trec asa cum trece trenul prin gara, ai doua optiuni: esti in tren sau esti in gara. Si daca n-ai curajul sa sari intr-unul, chiar daca nu stii unde duce, o sa regreti toata viata, intrebandu-te unde ai fi ajuns.
Si gara e frumoasa. E placut aici. Au cafea, au scaune comode in sala de asteptare. Totul e sa stii daca mai astepti pe cineva , si daca da, sa te si ridici cand apare. Daca apare...

In rest, n-a ramas ziar necitit, revista nerasfoita, cantec neascultat la radio. Ecranul ceasului din gara e mat. Deci cum stii care e trenul de ora cinci?
De-asta nu e bine sa ai de-a face cu regrete. Sa calci in picioare lucruri. Sa desenezi mustati Monalisei.
Monalisa, care iti zambea candid. Numai tie.
Acum o rad toti japonezii in Luvru. Si nu stiu c-a fost a ta. Adevarul e ca si tu ai prefera sa uiti.
E unde nu e. Unde nu te-ai uitat. Nu te-ai uitat in tine. Dar te-au uitat altii. Si poate c-a uitat si el sa vina, sau sa plece.

Cine striga ca simti cand e adevarat?
O fi murit de moarte buna?

4

2008-03-01T08:05:00.000-08:00

primavara si pentru astia mici si tembeli, cu deshtele inclestate peste ochi, de teama sa nu intre lumina. si pentru crizatele distruse care se plimba cu castile in urechi pe bulevardele capitalei si zambesc cretin cand se oglindesc in geamurile daciilor.
primavara pentru victimele de razboi, pentru cei pe care echipajele SMURD nu i-au putut scoate din incalceala de fiare contorsionate si franghii de matase a ceea ce se numeste popular "viata".
primavara pentru gerbili, care ies din hrube si se intind la soare.
primavara pentru bulevardul kiseleff, acum pot sa incep sa astept copacii de pe margini sa inverzeasca, asa cum fac in fiecare an.
primavara pentru Sfanta Vineri, unde, din mormintele neacoperite de ciment , or sa iasa degete verzi la suprafata, din varfurile carora or sa plezneasca mici ghemotoace mototolite de galben si alb.
primavara pentru geamurile deschise si pentru soarele care ii gadila pe cei care se trezesc la zece.
primavara pentru genunchii ce incep sa se iteasca de sub fuste, pentru jachetele subtiri si balonseid-uri.
primavara pentru cei care se gandeau la cirese din iunie trecut.
primavara pentru cei care isi permit sa viseze la vara.

3

2008-01-22T10:48:00.000-08:00

pana termin eu de daramat zidul asta din urma, o sa ai rabdare sa ma astepti sa ies dintre ruine si moloz?

1

2007-12-08T03:09:00.000-08:00

as putea fi vanzatoare la magazinul de peste, unde moartea se etaleaza in fiecare galantar si da tarcoale acvariilor cu crap si somn. as putea mirosi a peste pana cand intr-o zi, n-as mai simti nimic si izul neplacut mi s-ar impregna in piele.
as pune pestele in pungi, l-as cantari aruncand ocheade ligheanului cu raci care se zbat inca, as observa cum codul dezghetat invie, pentru ca mai apoi sa-i depart capul de trup cu precizia unui chirurg.
ar trebui sa zambesc clientilor care se razgandesc in privinta marfii si sa ii servesc politicos.
si dupa ce m-am inconjurat cu atata moarte, mi-as reface machiajul pe care l-am intins cu maneca halatului cand mi-am sters fruntea de sudoare.
mi-as pili unghiile privind nepasatoare cum un somn batran isi da duhul in acvariu cu apa neschimbata de luni.
mi-ar amorti mainile separand trupurile decapitate ale celor ce-au fost candva salai, imbratisate sub gheara ghetii si le-as arunca in vitrina cu gratia pianistului care dupa atata studiu, poate canta fara sa se uite la clape.
m-as crede craiasa gheturilor, stapana peste fauna acvatica, avand ca sceptru un satar, vesnic temuta si privita cu ochi umezi si morti.

And so I've grown

2007-12-01T15:24:00.000-08:00

For all I know now, this might turn into another third rate, "oh i'm so confused and sad" kind of blog. It is not my intention though, it has never been, I just feel the need to start anew.
It's true, there are some things that eat me up inside, but they aren't what makes me me.
Like a kid who can't count his marbles unless he takes them out of his pockets, I cannot tell just how my mind works unless I spread them thoughts before my eyes and start analyzing and taking notes. So one might say this is some sort of experiment, some mirror, or at least some blank sheet for me to doodle on, some elbow room for my head.
I am not on my way to becoming me, I already am me (spectaculous wording, I know,but you get the point).